Evaluarea pietelor straine de catre francizorii romani

Economia
Printre factorii economici care determina alegerea pietei externe unde se va face francizarea se numara: venitul pe cap de locuitor, cresterea economica si gradul de urbanizare.
Venitul locuitorilor, in special cel discretionar indica daca o persoana cu venit mediu poate frecventa franciza propusa si sugereaza potentialul pietei.
Un indicator folosit pentru cuantificarea veniturilor indivizilor este PIB/locuitor.
Cresterea economica este cotata ca al treilea cel mai important factor pentru a determina daca o tara straina este receptiva la sistemul de franciza.
Motivele introducerii gradului de urbanizare ca unul dintre factori sunt: deplasarea populatiei din zona rurala in cea urbana are ca rezultat cresterea importantei timpului pentru cei ce fac naveta care vor dori astfel sa cumpere unele dintre serviciile care erau inainte produse acasa; in al doilea rand chiar si in tarile mai putin dezvoltate, marile orase au un numar suficient de consumatori instariti, care asigura un teren fertil pentru expansiunea internationala a francizei; de asemenea, forta de munca necesara in sistemul de franciza este relativ numeroasa in zonele dens populate.

Demografia
Intre variabilele demografice se numara: marimea clasei medii, cresterea populatiei si participarea la munca a femeilor.
Un nivel ridicat al cresterii populatiei indica existenta unui viitor pentru sistemul de franciza.
In ultimele decenii, femeile din tarile dezvoltate au trecut de la rolul traditional de casnica la piata muncii. Francizorii care au servicii si produse ce se adreseaza contrangerilor de timp si ingrijirii casei au proliferat: este cazul restaurantelor fast food si serviciilor de curatenie.

Distanta
Sunt importante atat distanta fizica dar si cea culturala. Distanta fizica face ca monitorizarea sa fie dificila si scumpa. De asemenea, suportul logistic este mai dificil de realizat atunci cand anumite bunuri trebuie importate din tara de origine a francizei.
Distanta culturala se refera la distanta intre cultura si limba tarii gazda si tarii de origine.
Aceasta poate fi masurata prin individualism/colectivism, evitarea necunoscutului, masculinitate.

Politicul
Factorii de risc politic care sunt relevanti pentru francizori sunt: legislatia, stabilitatea politica, gradul de raspandire a spagii, restrictiile asupra proprietatii si restrictii la import.
Presupunerea conform careia francizarea internationala este o modalitate de intrare care nu presupune fonduri pentru investitie si prin consecinta nici riscuri politice este gresita. McDonald’s a investit peste 50 milioane de dolari in proiectul de afaceri din Rusia inainte de a deschide prima unitate.
Riscul politic poate afecta restrictiile de import si trimiterea redeventelor in tara de origine, influentand semnificativ profitabilitatea operatiunilor externe. Multi francizori cer francizatilor sa cumpere marfurile de la ei, crescand astfel expunerea la riscul variatiei ratei de schimb si la cel al restrictiilor de import.
Redeventele pot fi si ele influentate de fluctuatiile ratei de schimb determinate de riscul politic.

Leave a Reply